În pragul celei mai mari sărbători creștine vă doresc din partea mea și a echipei Asociației C.A.R.P. „OMENIA” București ca lumina şi căldura Sfintelor Paşti să vă încălzească sufletele, iar inimile să vi le deschidă spre iubire, credinţă şi iertare. Să fim mai buni și să ne bucurăm din plin de frumusețea tuturor lucrurilor care ne înconjoară și să dăruim iubire celor dragi.
Noaptea Sfântă a Învierii să vă găsească sănătoși și în pace, iar taina acestui dumnezeiesc moment s-o păstrați asupra dumneavoastră pretutindeni unde vă vor purta pașii vieții. Și, să nu uitați că grija și compasiunea pentru cei nevoiași ne vor fi mereu călăuză și obiectiv în activitatea noastră, la nivel de asociație.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, vă urez un Paşte Fericit alături de cei dragi și Hristos a Înviat!
Președintele
Asociației C.A.R.P. „OMENIA” București
Ec. Giorgică Bădărău