Prestari servicii

Pot solicita efectuarea serviciilor prezentate mai jos, oricare dintre membrii asociatiei, care au achitata contributia, la zi.

Croitorie1CROITORIE
Atelierul a fost creat special pentru pensionari, stiut fiind faptul ca marea majoritate a acestora, cumpara foarte rar imbracaminte noua, preferand sa o repare pe cea veche. Croitorii au experienta atat in repararea imbracamintei cat si in confectionarea acesteia, realizand lucrari de foarte buna calitate. Preturile, pentru membrii asociatiei, sunt cu 45% mai mici decat la atelierele de profil.

CIZMARIE
Atelierul a fost creat special pentru pensionari. Cizmarul are talentul sa repare orice fel de incaltaminte, atat de elegant, incat aceasta pare noua. Pensionarii, nostalgici ai incaltamintei in care picioarele lor nu sufereau de reumatism, prefera sa-si repare incaltarile cu amintiri frumoase, mai ales ca preturile sunt la nivelul a doua paini.

Frizerie1FRIZERIE
Salonul de frizerie, cu dotare decenta, are aviz sanitar de functionare. Experienta de peste 40 de ani a frizerilor atesta calitatea serviciilor. Pentru un membru, pretul serviciului este simbolic de doar 4 lei.

COAFURA
Salonul de coafura, realizeaza coafuri foarte apreciate de dragele noastre bunici. Periodic, in cadrul salonului isi desfasoara activitatea, elevii scolii de frizerie-coafura, sub directa indrumare a stilistilor de la L’oreal Professionel, cu produse de coafare si vopsire de inalta calitate.
Calitatea si preturile serviciilor, fac ca in permanenta salonul sa fie aglomerat. Planificati-va.

TAMPLARIE, LACATUSERIE

Mesterii Casei, priceputi la tot ce inseamna mobilier, ebenisti veritabili, fac din vechea mobila a pensionarilor, adevarate obiecte de colectie. Lucrarile se executa atat in atelierul de la sediul central cat si la domiciliul membrilor. Tarifele serviciilor de tamplarie si lacatuserie sunt extrem de mici. Tot mesterii nostri va repara rama la ochelari si trotineta nepotului. Cand ata de pe mosorul vietii se termina, mesterii va echipeaza elegant pardesiul de veci.

RadoiTvDEPANARE ELECTROCASNICE SI RADIO-TV

Televizorul, aparatul de radio, vechi sau nou, fierul de calcat, frigiderul, masina de spalat, uscatorul de par sau cuptorul cu microunde nu au secrete pentru meseriasul nostru. Va costa doar piesa defecta, transportul pana la atelier sau pana la dumneavoastra acasa si manopera, mult mai mica decat la alte ateliere.

REPARATII INSTALATII SANITARE
Instalatiile sanitare se infunda sau defecteaza, cand iti este lumea mai draga. Rezolvarea sta in apelarea la instalatorii Casei, care intervin prompt, eficient si la tarife modice.