Munca la varsta a treia este terapie

Confederația Caritas România, împreună cu Asociația C.A.R.P. „OMENIA” București, partener în cadrul proiectului „Cetățeni activi la puterea a treia”, continuă caravanaCafenelele Seniorilor”

În data de 20 aprilie 2016, la întreprinderea socială Reciproc Cafe din strada Mărășești nr 14, Timișoara a devenit a treia oprire a caravanei “Cafenelele Seniorilor”, după București și Câmpulung. Până la finalul anului 2016, seniorii din alte 5 localități (Copșa Mică, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Oradea și Brăila) vor avea oportunitatea de a dezbate toate aspectele de viață care îî privesc și de a-și desemna „candidatul” pentru Parlamentul Seniorilor.

Întâlnite atât la nivel național, cât și la nivelul comunităților României, problemele care afectează viața persoanelor vârstnice sunt complexe și adesea nerostite. Timiș, județ cu peste 157.000 pensionari, încă nu oferă suficiente oportunități de dezvoltare a potențialului persoanelor vârstnice:

„După vârsta de 50 de ani, cei care rămân fără loc de muncă din diferite motive, nu mai sunt angajați de nimeni.”

„Consiliile locale și primăriile nu acordă atenție persoanelor vârstnice. Chiar dacă se alocă fonduri centrelor culturale, activitățile pentru vârstnici aproape că nu există”.

Barierele în accesarea unui loc de muncă de către un senior, și de a avea o bătrânețe demnă suntîntărite și de lipsa unor grupuri de suport și consiliere, a oportunităților de îmbătrânire activă prin participarea la activități de socializare și voluntariat:

“Acum dacă mă pensionez, nu mai sunt bun la nimic, nu mai sunt folositor. Așa gândesc foarte multe persoane ajunse la vârsta a treia. Tinându-l activ prin implicare în diverse proiecte și programe, voluntariat chiar, nu-i mai creăm vârstnicului sentimentul de inutilitate. Să nu ne ia pensionarea prin surprindere”.

“Pensionarii nu au posibilități de petrecere a timpului liber. Nu există suficiente locuri dedicate seniorilor, iar dacă există, sunt de multe ori în stare jalnică”.

Solidaritatea între generații reprezintă o soluție pentru dezvoltarea potențialului atât a seniorilor, cât și al generațiilor mai tinere, iar cazurile în care seniorii lucrează sau voluntariază trebuie încurajate, susținute și replicate:

„Deși sunt în vârstă, sufletul îmi este tânăr, și îmi place să lucrez cu tinerii. Datorită comportamentului meu, sunt acceptată și chiar simpatizată de tineri. Cred că încercând sa-i incurajăm în ideile lor, vom încerca, și sper să reușim împreună, să schimbăm multe neajunsuri ale societății noastre actuale”.

„Am făcut echipă bună cu mai tinerele colege. Este important să păstrezi un echilibru și să fie respect reciproc. Așa cum vârstnicii trebuie înțeleși, este valabilă și reciproca.”

Discuțiile inițiate în cadrul acestei acestei întâlniri, fac parte dintr-un proces amplu destinat să aducă la masa dezbaterilor persoane vârstnice, reprezentanți ai autorităților publice locale, precum și ai partidelor politice, cu scopul de a crește capacitatea seniorilor de a participa activ la influențarea deciziilor și a politicilor publice, în vederea creării condițiilor favorabile pentru o îmbătrânire activă și demnă.

În anul 2017, la finalul caravanei, în urma unui proces amplu de selectare, 8 seniori vor constitui Parlamentul Seniorilor,care va milita pentru politici publice favorabile vârstnicilor prin monitorizarea legislației dedicate persoanelor vârstnice și va contribui la crearea unui cadru legislativ pentru o îmbătrânire activă, sănătoasă și demnă. În 2017, România va putea deveni a doua țară din Europa care formează un astfel de Parlament, după Irlanda.

Pentru informații suplimentare despre proiectul „Cetățeni Activi la Puterea a Treia” ne puteți contacta prin e-mail la adresa ionut.ardeleanu@caritasromania.ro sau prin telefon la 0752.001.437, persoană de contact Ionuț Ardeleanu, Specialist PR, proiect.

Proiectul „Cetățeni Activi la Puterea a Treia” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

***

Confederaţia Caritas România, organizaţie neguvernamentală de tip reţea cu o istorie de 20 ani, are rolul de a reprezenta la nivel naţional şi internaţional cele 10 organizaţii Caritas active în România. Caritas abordează sistematic şi structurat problemele sociale ale comunităţilor răspunzând nevoilor persoanelor aflate în dificultate. La nivel naţional, organizaţiile Caritas derulează programe de asistenţă socială complexă: îngrijire socio-medicală la domiciliu, pentru bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, educaţie pentru prevenirea dezastrelor naturale, intervenţie directă în caz de calamităţi, asistenţă directă şi consiliere pentru familii, centre de zi pentru copii şi tineri, activităţi de integrare comunitară şi profesională pentru persoane defavorizate social. Confederaţia Caritas România este membră în reţelele internaţionale şi naţionale: Caritas Internationalis, Caritas Europa şi FOND. Mai multe detalii pe www.caritasromania.ro

Asociația C.A.R.P. „Omenia” București este o asociație neguvernamentală, de întrajutorare mutuală și protecție socială pentru persoanele vârstnice, având în prezent peste 43.000 de membri. Misiunea Asociației C.A.R.P. „Omenia” este ajutorarea financiară, materială și socială a membrilor săi, asigurarea drepturilor acestora la un trai decent și de calitate. De asemenea, asociația promovează îmbătrânirea activă și încurajează participarea vârstnicilor în societate ca deținători de drepturi, cetățeni și consumatori, îmbătrânirea într-o mai bună stare de sănătate fizică și mentală, posibilitatea de a lucra pentru o perioadă mai lungă cu mai multe facilități de formare și condiții de muncă adaptate lor, și de a se bucura de o viață demnă. Mai multe detalii pe www.carp-omenia.ro

Descarcati comunicatul in format PDF