Între 5 şi 8 noiembrie, la Romexpo Asociaţia CARP “OMENIA” Bucureşti, prezenţă activă la Baby Boom Show

Mămici, tătici şi bunici, pregatiţi-vă! Baby Boom Show – cel mai mare târg pentru viitorii parinţi şi copii cu vârste cuprinse între 0 şi 7 ani şi-a deschis porţile. Astfel, începând de azi şi până duminică, 8 noiembrie, se desfăşoară în pavilionul central Romexpo, ediţia de toamnă a acestui târg, care reuneşte şi de această dată cele mai importante branduri de pe piaţa românească.

A devenit deja o tradiţie ca, la fiecare ediţie, Asociaţia Casa de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor „OMENIA” Bucureşti să fie o prezenţă constantă şi activă, fiind deja la a zecea participare. Prin amabilitatea doamnei Laura Iordache, organizatoarea evenimentului, Asociaţia C.A.R.P. ”OMENIA” vine cu proiecte ambiţioase, cum ar fi promovarea Campaniei sociale de colectare de fonduri în vederea modernizării şi dezvoltării Centrului de Zi al C.A.R.P. “OMENIA”.

Vizitatorii standului nostru vor primi, în schimbul donaţiilor oferite, produse realizate de voluntarele noastre în cadrul cercurilor tematice de mâini îndemânatice, creaţie, pictură şi multe altele.

20151105_120849De asemenea, în cadrul standului vor fi prezentate publicului serviciile sociale prestate de asociaţia noastră, prin afişarea de bannere, distribuirea de reviste (revista ’’OMENIA’’), pliante şi flayere,îndemnând bunicii şi bunicuţele spre servicii sociale adaptate nevoilor lor.

Cu siguranţă şi editia din această toamnă a târgului va atrage foarte mulţi vizitatori prin ofertele şi programele tematice oferite. În plus, duminică pe 8 noiembrie, cei mai mici Gabrieli şi Gabriele, Mihai şi Mihaele vor fi sărbatoriţi la Baby Boom Show, primii 100 de copii primind cadouri din partea organizatorilor. Programul expozitiei este : 5 – 7 noiembrie, zilnic între orele 10:00 – 19:00; 8 noiembrie, între orele 10:00 – 16:00.
Vă aşteptăm cu drag!